De vorbă cu Ion Țiriac despre o pasiune aprigă, ce creează dependențe și vindecă dorințe. Lumea auto de atunci și de acum, printre mașinile din colecția personală, expuse acum într-un loc de poveste: galeria Țiriac Collection.
Pași mărunți, vorbe moi, un ecou timid și cipici din plastic peste încălțări. Gresie neagră, lucioasă și un aer încărcat de istorie și pasiune. Un miros de piele trecută peste timp te copleșește și aduce cu sine amintiri din copilărie, de drumul spre țară, pe bancheta din spate a Skodei 100, condusă puțin cam curajos de bunicul cu părul cărunt. Din tavan atârnă leneș zeci, poate sute de becuri cu pălărie care aruncă o lumină rece peste ceea ce se numește Țiriac Collection. Pentru un îndrăgostit de misterioasa lume a automobilismului, galeria Țiriac Collection e ca un vis, un monument ridicat în cinstea unei iubiri mecanice. Construit din roți, motoare, cutii de viteze și din formele apetisante pe care carosieri de mult apuși și le imaginau, le sculptau și le transformau cu măiestrie de artiști în mașini. În obiecte valoroase, performante, care au devenit idoli ai copilăriei și aspirații ale puștiului deja adult.
E straniu cum un astfel de loc, măreț prin comorile pe care le ascunde, s-a ridicat din asfaltul bucureștean. E straniu cum, dintr-o dată, o astfel de galerie a pus Bucureștiul pe harta automobilistică a lumii.
Și totul ține de un singur om. Un om cu o pasiune și cu hotărârea de a transforma pasiunea în realitate. Un om a cărui voce puternică se lovește de mașinile din jur și răsună cu un ecou puternic. „Întotdeauna mi-au plăcut mașinile. Din păcate nu prea am avut timp de ele. Pe parcursul a 50 de ani am fost în jurul lumii, de dimineața până seara, n-am dormit mai mult de 4-5 zile în același pat zeci de ani. Dar și atunci, în momentul în care am putut să-mi permit din punct de vedere economic – și asta a început numai după anii ’70 –, am cumpărat mașini. În ’69, care a fost cel mai bun an al meu, câștigând 17 turnee, am adunat în total 5.000 de dolari și mi-am cumpărat primul Mercedes. Un 280S. Țin minte că era S, pentru că avea carburatoare și știau românii să umble la el. Injecția de abia apăruse și dacă se strica ceva, nu avea cine să-l repare. Am fost un mare fan Ferrari și mereu, mereu am luat mașini, le-am ținut pe unde n-am știut de ele… Acum, de abia aștept să-mi vină LaFerrari. A trebuit să vorbesc cu Montezemolo de patru ori până să obțin unul, că dacă n-ai cumpărat 10 Ferrari și încă unul în ultimele 18 luni, nu ți-l pot vinde. Zice: «Ion, am inventat o nouă lege pentru tine! Noroc că ai cumpărat F12-le acum trei luni, că altfel nu puteam să ți-l dau»“, ne spune domnul Țiriac.
Continuarea interviului AICI
Sursa foto&articol: gentlemanscar.ro
Autor: Andrei Barbu
Sharfey 