Marks&Spencer inchide magazinele din AFI Palace Cotroceni si Sun Plaza

marks-spencerRetailerul de modă Marks&Spencer, prezent pe piaţa din România direct din 2012, va închide magazinele din AFI Palace Cotroceni şi Sun Plaza în această lună şi respectiv februarie. Reprezentanţii companiei spun că este vorba de o relocare, în primăvara acestui an urmând a fi deschise unităţi noi în Mega Mall şi într-un alt centru din Bucureşti despre care compania nu oferă detalii.

Primul magazin, cu o suprafaţă de 1.650 metri pătraţi, se va deschide în luna aprilie în centrul comercial Mega Mall, în partea de est a Bucureştiului. Acesta va fi urmat de deschiderea celui de-al doilea magazin tot în aprilie, cu o suprafaţă de 1.600 metri pătraţi, localizat în cadrul unui alt important centru comercial din Bucureşti, spun reprezentanţii companiei.

Compania mai deţine în Bucureşti magazine în Băneasa Shopping City şi Bucureşti Mall. Alte două unităţi sunt prezente în Constanţa şi Iaşi.

Marks&Spencer a intrat pe piaţa din România în 2000 în sistem de franciză, brandul fiind adus de grecii de la Marinopoulos care au mai avut şi francizele Starbucks, Sephora şi Gap. Astăzi niciunul dintre aceste branduri nu mai este în portofoliul lor, brandurile fiind aduse fie de alţi francizaţi (Starbucks), fie fiind venite direct (Sephora). Marks&Spencer a venit direct în 2012 şi a terminat anul trecut cu afaceri de circa 30 mil. lei, în creştere de la 26 mil. lei în anul anterior.

Sursa: zf.ro
Foto copyright ZF.ro

Cinci colaborări pentru care merită să economiseşti toamna aceasta

glamour1. Man Repeller pentru Superga: Leandra Medine de la The Man Repeller a ajutat la crearea unei colecţii clasice de tenişi low top şi high top din catifea – în nuanţe de negru, albastru, vişiniu, verde, sau din ţesătură metalică (aurie sau argintie).

2. Isabel Marant pentru H&M: Colaborarea de top dintre Isabel Marant şi H&M nu va ajunge în magazine până în luna noiembrie.

Din moment ce este vorba despre Isabel Marant putem intui că va fi o linie boho-chic şi foarte rock’n’roll. Dacă şi ţie îţi place de creatoarea de origine franceză la fel de mult cum ne place şi nouă, notează-ţi în calendar data lansării: 14 noiembrie.

3. Jason Wu pentru Lancôme: Designerii de modă iubesc colaborările cu industria cosmetică. După colaborarea lui Marc Jacobs cu Sephora, a urmat colaborarea dintre Alber Elbaz de la Lanvin şi Lancôme. Acum, Lancôme se pregăteşte de o nouă colecţie semnată Jason Wu care va face furori la New York Fashion Week.

4. Phillip Lim pentru Target: Philip Lim a mărturisit că piesele-cheie vor fi un trench clasic, pantaloni “într-o culoare drăguţă de albastru burghez” şi o piesă plisată alb-negru ce poate fi purtată ca rochie sau ca tunică.

Colecţia va fi disponibilă începând cu 15 septembrie.

5. Jay Z pentru Barneys : această colaborare trebuie confirmată de ambele părţi, dar sursele spun că se va întâmpla. Conform Women’s Wear Daily, retailerul de lux va desfăşura această colaborare cu uşile închise, aşa că nu ştim foarte sigur când va apărea. Se zvoneşte că se va lansa în perioada vacanţei. Ne imaginăm un catalog inspirat din melodiile preferate ale lui Jay şi vitrine really bad ass.
Sursa: glamourmagazine.ro