”Promenada Operei”, spectacol de muzică clasică în aer liber

Sâmbătă, 30 august 2014, de la ora 20.30, la Opera Națională din București, va avea loc cea de-a VIII-a ediţie a „Promenadei Operei”, spectacol extraordinar de muzică clasică şi balet, în aer liber. Devenit deja o tradiţie a instituţiei, evenimentul, care atrage anual mii de oameni, se va desfăşura pe esplanada Operei (spre Bulevardul Mihail Kogălniceanu), iar intrarea va fi liberă. Spre deosebire de ediţiile trecute, evenimentul din acest an va include, pe lângă titluri celebre de operă, şi lucrări coregrafice cunoscute, atât din repertoriul clasic, cât şi din cel contemporan, reprezentând o noutate absolută în istoria evenimentului. Cea de-a opta ediţie a ”Promenadei Operei” se va constitui, la fel ca anul trecut, ca avanpremieră a viitoarei stagiuni a instituţiei, prilejuind dezvăluirea principalelor titluri, evenimente speciale şi activităţi culturale conexe.

Printre premierele din stagiunea 2014-2015, ale căror fragmente sunt incluse în programul artistic al concertului, se numără operele verdiene „La traviata” în regia lui Paul Curran şi „Falstaff” în viziunea regizorala a celebrului Graham Vick, “Manon Lescaut” de Giacomo Puccini, în regia lui Jonathan Kent. De asemenea, în seara zilei de 30 august iubitorii dansului se vor bucura de momente coregrafice ale noilor producţii de balet precum „La fille mal gardée” de Ferdinand Hérold şi John Lanchbery, în coregrafia lui Sir Frederick Ashton şi „Giselle” de Adolphe Adam, în coregrafia lui Ethan Stiefel şi Johan Kobborg.

opera-romana-din-bucuresti-16056-lLa „Promenada Operei” 2014 vor participa unele dintre cele mai îndrăgite voci ale primei scene lirice a ţării, precum şi invitaţi din România şi din străinătate (inclusiv laureați ai celei de-a doua ediţii a Concursului Internaţional „Le Grand Prix de l’Opera”, organizată de ONB), în acompaniamentul Orchestrei şi al Corului instituţiei. Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Cristian Sandu.

Anul trecut, aproximativ 10.000 de spectatori de toate vârstele s-au bucurat sâmbătă seară de cea de-a VII-a ediţie a concertului de muzică clasică în aer liber „Promenadei Operei”. Manifestarea a adunat atât spectatori fideli ai genului liric, prezenţi la majoritatea spectacolelor instituţiei, cât şi oameni aflaţi la primele lor întâlniri cu evenimente ale Operei Naţionale Bucureşti.

Paradă de trăsuri şi maşini de epocă

O paradă de trăsuri şi maşini de epocă va fi organizată la Promenada Operei, eveniment care va avea loc sâmbătă, 24 august, de la ora 20.30, şi se va constitui ca avanpremieră a viitoarei stagiuni a Operei Naţionale Bucureşti (ONB), prilejuind prezentarea principalelor titluri şi activităţi culturale conexe.

PROMENADA_3250x2460mm_fb 2_444_320Printre cei aproximativ 200 de artişti care vor participa la Promenada Operei se numără invitaţi speciali care activează în străinătate, cum ar fi tenorul Alexandru Badea (Austria) şi mezzo-soprana Polina Garaeva (Rusia), laureată a Concursului Internaţional de Canto “Le Grand Prix de l’Opéra”, organizat de ONB, precum şi artişti din ţară – dirijorul Cristian Sandu, soprana Irina Baianţ, tenorii Cristian Mogoşan şi Virgil Profeanu, alături de solişti binecunoscuţi ai Operei Naţionale Bucureşti, printre care şi baritonul Şerban Vasile, care va debuta, în curând, la Metropolitan Opera din New York. Acestei echipe solistice de excepţie i se adaugă membrii Orchestrei şi ai Corului instituţiei. Amfitrionul evenimentului va fi Cătălin Sava.

Evenimentul, ajuns la cea de-a VII-a ediţie, se înscrie în suita de manifestări menite să ofere bucureştenilor nu numai o variantă de petrecere a timpului liber, dar şi şansa de a asculta un gen muzical de înaltă ţinută artistică într-o atmosferă familiară. Spectatorii se vor bucura de fragmente cunoscute din “Dama de pică” şi “Lacul lebedelor“, de Piotr Ilici Ceaikovski, “Aida” şi “La Traviata” de Giuseppe Verdi, “Faust” de Charles Gounod, “Tosca” de Giacomo Puccini ş.a.m.d.

Printre premierele din stagiunea 2013-2014 ale căror fragmente sunt incluse în programul artistic al concertului se numără opera verdiană “Otello”, spectacol care va fi prezentat într-o nouă montare în zilele de 6 şi 9 septembrie, în cadrul Festivalului Internaţional “George Enescu”, în regia artistei de origine bulgară Vera Nemirova, precum şi opera “Rigoletto”, care, începând cu primăvara anului 2014, va fi prezentată într-o nouă viziune, aparţinând celebrului regizor australian Stephen Barlow.

Promenada Operei, concertul în aer liber care atrage anual mii de oameni, va avea loc sâmbătă, de la ora 20.30, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti (ONB), accesul la eveniment fiind gratuit.