Filmul de animaţie “Marea aventură Lego/ The Lego Movie“, primul lungmetraj 3D cu şi despre Lego, se menţine pe primul loc în box office-ul nord-american pentru a doua săptămână consecutiv, cu încasări de 48,8 milioane de dolari, conform datelor oferite de boxofficemojo.com.
În oraşul unde totul este fantastic, plin de entuziasm şi zâmbete, Emmet, un tip obişnuit să urmeze cu stricteţe regulile, pare cel mai fericit locuitor. Fără să se remarce prin calităţi excepţionale, Emmet ajunge în centrul atenţiei după ce primeşte din greşeală titlurile de “persoană extraordinară” şi “salvatorul planetei”. Astfel, porneşte într-o călătorie plină de aventuri pentru a opri distrugerea omenirii, pusă la cale de nemilosul Lord Business. Deşi este complet nepregătit pentru misiune, mai mulţi supereroi îndrăgiţi îi vor sări în ajutor.