Marks&Spencer inchide magazinele din AFI Palace Cotroceni si Sun Plaza

marks-spencerRetailerul de modă Marks&Spencer, prezent pe piaţa din România direct din 2012, va închide magazinele din AFI Palace Cotroceni şi Sun Plaza în această lună şi respectiv februarie. Reprezentanţii companiei spun că este vorba de o relocare, în primăvara acestui an urmând a fi deschise unităţi noi în Mega Mall şi într-un alt centru din Bucureşti despre care compania nu oferă detalii.

Primul magazin, cu o suprafaţă de 1.650 metri pătraţi, se va deschide în luna aprilie în centrul comercial Mega Mall, în partea de est a Bucureştiului. Acesta va fi urmat de deschiderea celui de-al doilea magazin tot în aprilie, cu o suprafaţă de 1.600 metri pătraţi, localizat în cadrul unui alt important centru comercial din Bucureşti, spun reprezentanţii companiei.

Compania mai deţine în Bucureşti magazine în Băneasa Shopping City şi Bucureşti Mall. Alte două unităţi sunt prezente în Constanţa şi Iaşi.

Marks&Spencer a intrat pe piaţa din România în 2000 în sistem de franciză, brandul fiind adus de grecii de la Marinopoulos care au mai avut şi francizele Starbucks, Sephora şi Gap. Astăzi niciunul dintre aceste branduri nu mai este în portofoliul lor, brandurile fiind aduse fie de alţi francizaţi (Starbucks), fie fiind venite direct (Sephora). Marks&Spencer a venit direct în 2012 şi a terminat anul trecut cu afaceri de circa 30 mil. lei, în creştere de la 26 mil. lei în anul anterior.

Sursa: zf.ro
Foto copyright ZF.ro

H&M deschide pe 1 decembrie un nou magazin în Bucureşti

H&M inaugurează pe 1 decembrie 2013 cel de-al 10-lea magazin din Bucureşti şi al 29-lea din ţară. Noul magazin se va deschide în cartierul bucureştean Titan, în cadrul centrului comercial Iris Shopping Center. Primii 50 de clienţi ai noului magazin vor primi carduri de cumpărături încărcate cu 50 de lei. În plus, cei care vor face cumpărături de peste 100 de lei vor primi automat câte un voucher de 30 de lei.

Retailerul de haine suedez H&M va deschide pe 1 decembrie cel de-al zecealea magazin din Capitală şi al 29-lea din România, în cadrul  Iris Titan Shopping Center, din Bdul 1 Decembrie 1918, nr. 33A, informează compania. Noul magazin are o suprafaţă de vânzare de peste 1.500 de metri pătraţi şi va oferi cele mai noi colecţii pentru femei, bărbaţi, adolescenţi şi copii, precum şi o gamă extrem de variată de accesorii în tendinţe. În plus, noul magazin va oferi şi colecţia H&M Mama, care se adresează viitoarelor mămici.

Suntem bucuroşi că în mai puţin de trei ani de la intrarea H&M pe piaţa din România, inaugurăm deja cel de-al zecelea nostru magazin din Bucureşti şi al 29-lea la nivel naţional”, declară Ralf Wein, Country Manager H&M România.

Magazinul se va deschide începând cu orele 11.00 cu numeroase oferte şi surprize. Astfel, primii 50 de clienţi ai noului magazin vor primi carduri de cumpărături încărcate cu 50 de lei. În plus, cei care vor face cumpărături de peste 100 de lei vor primi automat câte un voucher de 30 de lei.

Începând de luni, 2 decembrie, noul magazin H&M va fi deschis publicului în fiecare zi, inclusiv sâmbăta şi duminica, în intervalul orar 10.00 – 22.00.
Sursa: economica.net

Band of Creators – prezentarea spectaculoasei colectii a Alinei Morar

Colectia AlterEgo semnata Carmina Cimpoeru va este prezentata in premiera joi, 22 august, in cadrul evenimentului Do the Maths and Join the Band.

1175449_1316987948442628_498172493_nSfarsitul lunii august marca, in vremea in care mergeam la scoala, pregatirile pentru intoarcerea din vacanta. Manuale noi +uniforma + teme de vacanta= ce mica-i vacanta mare.

Pe 22 august va avea loc prezentarea spectaculoasei colectii a Alinei Morar, premiata in iunie in cadrul Galei UAD

Situat pe strada Benjamin Franklin numărul 14, magazinul Band of Creators Designers’ store comercializează haine şi accesorii create de designeri români tineri precum Smaranda Almasan, Florentina Giol, Ioana Covalcic, Simina Filat, Fandacsia, Veronica Frisan, Aer/ Wear, Alina Craita, Baggy Broad Wide, Mihaela Cirlugea, Teodora Mot, Carmina Cimpoieru, Edita Lupea sau Carla Szabo.

Magazinul se laudă cu multe comenzi în ţară, însă hainele şi accesoriile din magazinul online au ajuns chiar şi la Londra, Amsterdam, Bruxelles, Praga şi Singapore. Însă, interesul clientelor pentru a putea mângâia şi chiar proba a fost declicul care a dus la apariţia showroom-ului. În plus, aici au posibilitatea unei consultări cu un specialist.

Lansat intr-o prima faza ca magazin integrat in Facebook, Band of Creators e in primul rand o platforma de distributie a creatiilor acestor tineri talentati. Al doilea pas a fost lansarea magazinului online www.bandofcreators.com, iar cel de-al treilea, lansarea showroomului.

Diamantele stralucesc chiar si pe timp de criza

logoCe ar trebui sa stii inainte sa faci o investitie in diamante:  Dincolo de fascinatia pe care au starnit-o de-a lungul timpului, diamantele sunt din ce in ce mai mult privite sub aspectul lor concret de valori importante cu un imens potential investitional. Dupa ce pretul aurului a inregistrat in primavara acestui an cea mai mare scadere din 1980 si pana in prezent, raritatea, perenitatea si frumusetea diamantelor au facut din acestea una dintre cele mai bune solutii pentru a investi in viitor.

 A.David Gallery este locul in care veti primi consiliere personalizata si toate informatiile de care aveti nevoie pentru a lua cea mai buna decizie investitionala.

Despre  A.David Gallery Diamonds & Jewelry
In anul 2012, Romania a intrat pe harta comertului profesionist cu diamante odata cu infiintarea galeriei de diamante A. David, locul in care clientii pot achizitiona diamante de inalta calitate, pot afla informatii suplimentare despre pietrele pretioase sau pot comanda diamante naturale de orice marime si orice model de slefuire.
Mai multe detalii pe www.adavidgallery.ro