Ce culori si ce tunsori se poarta in 2015?

Coafurile anului 2015

Stiliștii mizează în acest an pe culori naturale, pe treceri discrete de la culoarea naturală la unul sau două tonuri diferență, pentru un soft ombre: de la blondul nordic cu accente pastelate, discrete de violet și verde, aproape insesizabile, la un arămiu foarte light și castaniu. Accentele deliocate cad în special pe vârfuri și pe lungimi, rădăcinile fiind păstrate foarte aproape de culoarea naturală. Puritatea întâlnește simplitatea grafică. Nuanțele părului par să absoarbă lumina. Nu se mai pune accent pe strălucire, ci pe culori mate.

v1Coafurile anului 2015 propuse de stiliștii din întreaga lume pun în valoare frumusețea interioară, exteriorizată printr-un hairstyling care pune accentul pe autodescoperire și contientizarea propriului eu. Stylingul este natural, se pune accent pe o texturizare ușoară cu accente în zonele pe care vrei să le pui în valoare (buze, pomeți, ochi).

Tunsorile păstrează elemente din anii 90, dar interpretările sunt moderne, foarte feminine. „Chiar și pe părul tuns scurt, trecerea ce face delicat, treptat, fără treceri bruște. Chiar și pe părul lung, tunsoarea încadrează delicat chipul, fără elemente grafice, fără linii dure. explică Lucian Busuioc“, stilist Wella Professionals

Articol semnat Alina Burlacu
Sursa: http://www.marieclaire.ro
Foto: PR; @wella.com

Asorteaza-ti machiajul cu o rochie de designer!

untitledVino in magazinele KENDRA beauty cosmetics si B&B Collection, cumperi orice produs de machiaj L’Oreal Paris si deja esti mai mai aproape de una dintre cele 7 rochii de designer.

Viziteaza magazinul KENDRA beauty cosemtics Unirea Shopping Center Bucuresti, in perioada 17.11-07.12.2014 sa vezi rochiile expuse.

Una dintre ele poate fi a ta!

Pe http://www.purereds.lorealparis.ro afi toate detaliile promotiei.

Promotie valabila in perioada 1 noiembrie – 10 decembrie.

FreyWille lanseaza patru bijuterii parfumate

FreyWille, producătorul vienez de bijuterii înfiinţat în 1951, a lansat patru parfumuri, disponibile de luna aceasta şi în România, în cadrul celor două magazine din Bucureşti.

“Un parfum este precum o pelerină magică, o rochie invizibilă ce poate deveni o extensie a personalităţii noastre sau care din contră, ne poate transforma. Utilizarea unui parfum bun denotă prestanţă, încredere în sine şi atitudine pozitivă”, spun reprezentanţii FreyWille.

Cele patru parfumuri sunt Sphinx Magique, Sphinx Innocent, Sphinx Rose şi Sphinx Mystique.

This slideshow requires JavaScript.

Sphinx Magique este o combinaţie de ierburi proaspete, limetă şi piersică, ce îi dau compoziţiei o notă de prospeţime aparte.

Sphinx Innocent este un amestec de iris, magnolie şi iasomie proaspătă. Este foarte feminin şi poate fi purtat atât ca un parfum de zi, cât şi de seară.

Sphinx Rose este un buchet de trandafiri de Damasc, frezii, crini şi bujori. Completat prin notele de bază de vanilie, ambră şi mosc el este o esenţă pur feminină.

Sphinx Mystique combină preţiozitatea trandafirului cu o adiere exotică de patchouli. Această esenţă florientală surprinde şi seduce prin arome dulci şi lemnoase.
Sursa: zf.ro

Selectie de produse pentru rasfat

Departe sunt zilele însorite şi parfumate de vară, ar spune dacă ar putea vorbi puţinele grade din termometre. Un pulover de caşmir, un parfum dulce-lemnos sau poate un machiaj „smoky“ sunt lucruri care aduc confortul în interior atunci când dispare la exterior. După Afaceri Premium propune o selecţie de produse pentru trusa de cosmetice care să (re)aducă miresmele şi energia înapoi, să înfrumuseţeze şi să răsfeţe simţurile în lungile zile de iarnă.

ag-noel-2014-compo-rouge-modification-defb-rvb„Amour de Pallazzo“ al casei de parfum Jul et Mad este o invitaţie de a descoperi grădina cu flori a unui palat veneţian, scăldată în atmosfera fermecată a nopţii. Un parfum oriental, cu note dominante de lemn preţios şi piele. Un buchet condimentat adus ca ofrandă orelor de aur ale „Serrenissimei“, cum era numită Veneţia în epoca de aur a Renaşterii. Acest parfum este printre cele mai apreciate creaţii ale casei care îi are în spate pe creativii Julien Blanchard şi Mădălina Stoica, care au colaborat cu „nasul“ Dorothée Piot. Parfumul este disponibil în parfumeriile Elysée.

Ce ar fi mai încântător decât un parfum creat de Francis Kurkdjian, cel mai apreciat parfumier al momentului. Opt parfumuri de Francis Kurkdjian, ar fi răspunsul. Parfu­meriile Beautik propun o invitaţie de a descoperi lumea expresivă a lui Kurkdjian prin intermediul a opt parfumuri care creează o garderobă excepţională pentru orice femeie. Setul de opt flacoane refill, a câte 11 mililitri, conţine parfumurile Aqua Universalis, APOM Femme, Aqua Universalis Forte, Lumiere Noire Femme, Aqua Vitae, Amyris Femme, Oud şi nou-lansatul Pluriel Feminin. Discovery Collection Set pentru femei este disponibil în exclusivitate în Beautik Haute Parfumerie.

Balsamul de hidra­tare de la Aesop este derivat dintr-un amestec de uleiuri esenţiale şi include seminţe de coriandru zdrobite, piper negru şi patchouli. Combinarea uleiurilor şi a ingredientelor condimentate hrăneşte pielea şi o hidratează intens, oferindu-i un parfum delicat. Alte ingrediente cheie sunt extractul din rădăcină de morcov, bogat în vitamina E, ulei din germeni de grâu, ulei de migdale dulci şi unt de shea. Balsamul Resolute Hydra­ting Body Balm de la Aesop este disponibil în parfumeriile Madison.

Eau d’Hadrien este parfumul emblematic al casei Annick Goutal, disponibil în parfumeriile Elysée în ediţie limitată într-o cutie roşie, elegantă cu inserţii aurii. Goutal a creat acest parfum asemeni unei livezi minunate cu fructe coapte de soarele italian, adăugând în nota de bază lemn de chiparos pentru a reda grădinile şi câmpurile Toscanei. Sursa de inspiraţie a acestui parfum este romanul lui Marguerite Yourcenar, „Memoriile lui Hadrian“, povestea marelui împărat roman pasionat de cultura greacă. Parfumul este disponibil în parfumeriile Elysée.

Crema antiaging Premium pentru zi şi noapte de la Lierac este un tratament dozat cu acid hialuronic pur asociat cu o selecţie unică de extracte din flori negre rare şi preţioase, precum orhideele negre şi macul negru, care densifică, netezesc, protejează pielea şi îi redau strălucirea. Complexul B-Relaxor şi microsferele vegetale brevetate Lierac corectează semnele vizibile ale pielii îmbătrânite: riduri adânci, pierderea densităţii şi ten neuniform. Gama Premium este disponibilă exclusiv în farmaciile Help Net .

„Frumuseţea unei femei se vede în ochii ei“, spune o vorbă veche. Un motiv în plus pentru a adăuga un strop de mister ochilor. Cu ajutorul trusei de machiaj „Smoke and Mirrors kit“ de la Jane Iredale Mineral Makeup, ochii devin enigmatici graţie pigmenţilor minerali special creaţi pentru a lăsa o amprentă durabilă. Principala preocupare a lui Jane este ca pielea să fie sănătoasă, astfel că toate produsele sale au în compoziţie ingrediente minerale prietene cu tenul. Ediţia limitată Smoke & Mirrors Smoky Eye Kit include opt culori uşor de combinat şi un ghid vizual step-by-step pentru cinci tipuri de machiaj smoky. Produsele Jane Iredale sunt disponibile în parfumeriile Madison.

Sursa: http://da.zf.ro/