Impletiturile rusesti au revenit la moda. Coafuri simple, pe care le puteti realiza in doar cateva minute

Pentru că a venit vara, iar căldura este uneori insuportabilă, părul are cel mai mult de suferit, deoarece multe femei preferă să îl ridice într-un coc, pentru a nu mai transpira.

Din fericire, de câțiva ani, împletiturile rusești au revenit la modă și arată foarte bine pe orice culoare de păr. Cu puțin ajutor, puteți avea în fiecare zi o altă coafură deosebită care va fi, cu siguranță, extrem de admirată de către cei din jur.

Vă propunem șase coafuri simple, pe care le puteți realiza în doar câteva minute. Dacă nu puteți să le realizați singură, puteți cere ajutorul cuiva care se pricepe, dar, cu puțin antrenament, veți putea să le faceți chiar dumneavoastră.  Deși sunt descrise ca împletituri de făcut pentru școală, acestea arată foarte bine și la evenimente speciale sau la birou.

Pentru a deprinde tehnica împletitului, încercați să faceți acest lucru întâi pe părul unei prietene. În scurt timp, veți vedea că nu mai este greu să împărțiți părul în 4 sau 5 părți, iar rezultatul final vă va încânta. În plus, veți face și economii la salon, căci o asemenea împletitură costă destul de mult la coafor.
Sursa: ro.celebrity.yahoo.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s