George Enescu, s-a nascut la 19 august 1881, Liveni, Botosani si a incetat din viata la 4 mai 1955, Paris. A fost un compozitor, violonist, pianist si dirijor, considerat cel mai important si reprezentativ compozitor roman. Inca din copilarie a manifestat o inclinatie deosebita pentru muzica, a inceput sa cante la vioara inca de la 4 ani, iar la 5 ani apare in primul sau concert. Incepa studiile de muzica si compozitie sub indrumarea lui Eduard Caudella, dar primele indrumari in domeniul muzicii le primeste de la un lautar Niculae Chiorul.
Între anii 1888-1894 studiaza la Conservatorul din Viena, având ca profesori printre altii pe Joseph Hellmesberger jr. (vioara) si Robert Fuchs (compozitie). Continua si la Viena sera concertelor în care interpreteaza compozitii de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa si publicul, desi avea doar 12 ani. Absolva Conservatorul din Viena cu medalia de argint si isi continua studiile la Conservatorul din Paris (1895-1899) sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioara), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet si Gabriel Fauré (compozitie). În ziua de 6 februarie 1898 îsi face debutul si in calitate de compozitor cu Suita simfonica Poema Româna, op. 1, în cadrul Concertelor Colonne din Paris. In acelasi an, începe sa dea lectii si recitaluri de vioara, la Bucuresti.
Admirat de Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) era invitat sa concerteze la Castelul Peles din Sinaia. Din punct de vedere componistic, apar: cele doua Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestra (1903), prima sa Simfonie (1905), sapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908).
In timpul Primului razboi mondial ramâne în Bucuresti. Dirijeaza Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima data în auditie integrala în România), compozitii de Claude Debussy, precum si creatiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestra Nr. 2 (1915). În acelasi an are loc prima editie a concursului de compozitie „George Enescu”, în cadrul caruia compozitorul oferea câstigatorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum si sansa interpretarii acestor piese în concerte. Dupa razboi îsi continua activitatea împartita între România si Franta. Face mai multe calatorii în Statele Unite ale Americii, pentru a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) si New York (1938). Activitatea sa pedagogica capata de asemenea o importanta considerabila. Printre elevii sai se numara violonistii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux si Yehudi Menuhin.
În anii 1921-1931 lucra la opera Oedip, monumentala creatie dramatica si muzicala. O dedica Mariei Tescanu Rosetti (fosta Cantacuzino), cu care se va casatori mai târziu. Aceasta fusese una din doamnele de onoare ale Reginei Maria si, dupa o casatorie cu printul Cantacuzino si o pasiune pentru filozoful Nae Ionescu, si-a turnat acid pe fata. La auzul vestii, Enescu s-a întors de la Paris imediat la Bucuresti si a vegheat la capatâiul doamnei de care era îndragostit. În urma acestui episod, Maruca Rosetti-Cantacuzino va ramâne desfigurata toata viata si va apare in fotografii cu un voal negru pe fata. Pe 4 decembrie 1937 Enescu se va casatori cu ea. Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 si s-a bucurat de un succes imediat.
În timpul celui de Al doilea razboi mondial, ramas în Bucuresti, are o activitate dirijorala bogata, încurajând si creatiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Sabin Dragoi. Dupa razboi da concerte împreuna cu David Oistrach, Lev Oborin, Emil Gilels si Yehudi Menuhin, care îl viziteaza la Bucuresti si Sinaia.
În ultimii ani ai vietii a compus Cvartetul de coarde Nr. 2, Simfonia de Camera pentru douasprezece instrumente soliste, desavârseste Poemul simfonic Vox Maris pentru soprana, tenor, cor si orchestra, schitat înca din 1929, Simfoniile Nr. 4 si 5 ramase neterminate (au fost orchestrate mai târziu de compozitorul Pascal Bentoiu). O data instaurata dictatura comunista, se exileaza definitiv la Paris, unde se stinge din viata în noaptea de 3 spre 4 mai 1955.
A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris.
Sharfey 