JIMMY CHOO pantofi cu toc mic in sezonul primavara/vara 2014

După cum te-ai obişnuit probabil din sezonul trecut, pantofii cu tocul mic au revenit în tendinţe, iar în propunerile primăvară/vară 2014 sunt ridicaţi la nivel de piese statement, foarte chic şi feminine.

Ca o împătimită a tocurilor înalte, cât mai înalte, care preferă întotdeauna un pantof stiletto unuia jos, trebuie să recunosc că încep deja să mă acomodez cu ideea unor pantofi stylish, cu un toc ce nu depăşeşte 5 cm înălţime.

La jumătatea drumului între încălţămintea joasă (balerini, slipperşi, brogues,etc.) şi a tocurilor ameţitoare, pantofii kitten-heel sunt opţiunea perfectă pentru cele care îţi doresc un look cu un aer elegant, feminin, în orice moment al zilei.

A la Audrey Hepburn, cu un aer retro şi discret, modelele sezonului de primăvară/vară promit să facă furori şi să revolutioneze felul în care privim tocurile mini.

Pantofi bijuterie în colecţia Dolce & Gabbana, cu detalii florale aplicate în cazul Blugirl, în nuanţe de pasteluri diafane la Bruno Magli sau clasici, în variante de nude la Jimmy Choo, orice variantă este adaptată pentru a îmbrăţişa perfect noile dimensiuni de tocuri în sezonul estival 2014.

Ideali pentru outfit-urile de zi, pantofii cu tocul mic se vor asorta de minune cu o pereche de jeanşi boyfirend suflecaţi şi cu un top scurt, atât de adorat şi în sezonul următor. In egală măsură, fustele cloche, ample, sunt adecvate unor ţinute girly originale.

In ţinutele de birou, nimic mai potrivit ca o pereche de tocuri mini pentru a completa rochia pix, pe corp, cu o lungime ce depăşeşte genunchii. Adaugă şi un trench clasic deasupra, ce acoperă rochia. Vei obţine un look office sofisticat.

In cazul ţinutelor de seară, vei avea plăcuta surpriză să descoperi o mulţime de ţinute originale, completate perfect de o pereche de pantofi cu tocul mic. Este bine cunoscut faptul că, deşi întotdeauna ne dorim să purtăm tocuri înalte cand ieşim la club de exemplu, factorul comoditate este mereu un impediment, dacă nu de la început,cel puţin pe parcursul serii.

Mai mult, în multe locaţii să porţi tocuri este aproape inadecvat şi atunci, dacă nu poţi renunţa la tocuri, varianta unor kitten-heel eleganţi este ideală.

O pereche de pantofi cu tocul jos, accesorizaţi cu detalii metalice sau cu pietricele, paiete, mărgele, sunt piesa statement a unei ţinute cu personalitate. Adaugă o salopetă cu pantalon scurt sau o rochie mini, care poate fi şi mulată, pentru că în contextul unor pantofi discreţi, nu va rezulta un look vulgar.

Sursa: one.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s