Cel mai nou membru al familiei Dacia a ajuns în România

A doua generaţie a Daciei Duster a fost lansată pe piaţa românească, la mai bine de o lună de la prezentarea oficială de la Salonul Auto de la Frankfurt.

Noua gamă Duster are trei nivele de echipare – Acces, Ambiance şi Laureate – şi patru motorizări. Astfel, în premieră pentru Dacia, noul model SUV va putea fi echipat cu un motor turbo pe benzină 1.2 TCe de 125 CP, cu un consum mediu de 6,2 litri/100 km. Vor mai fi disponibile un agregat pe benzină 1.6 16V, de 105 CP, şi motoarele diesel 1.5 dCi de 90 şi 110 CP.

În ceea ce priveşte dotările cu care vine noul Duster, una dintre noutăţi o reprezintă dispunerea la nivelul portierelor a comenzii pentru acţionarea electrică a geamurilor laterale. Cumpărătorii vor putea opta şi pentru scaune din piele, sistem multimedia Dacia MEDIA NAV sau sistem de asistenţă la parcarea cu spatele.

“Noul Duster va avea misiunea de a consolida prezenţa Dacia atât pe piaţa din România, cât şi pe pieţele internaţionale”, a declarat Thomas Dubruel, director general Renault Commercial Roumanie, potrivit Mediafax. Într-un comunicat al producătorului auto se precizează că Duster II va fi disponibil la preţuri cuprinse între 10.900 de euro şi 17.000 de euro.

Primul SUV al constructorului Dacia a fost lansat în primăvara anului 2010 şi este al treilea cel mai vândut model pe piaţa internă. De la lansarea sa, Duster a fost vândut în peste 450 000 de unităţi atât în Europa, cât şi în ţări din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Oceania şi America Centrală şi de Sud.

Sursa: Citynews.ro
Foto: Facebook- DaciaRomania

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s